Scurt istoric al instituției
Înființarea Muzeului Literaturii Române i se datorează lui Mihai Eminescu, poetul punându-și sigiliul pe „destinul” viitoarei instituții chiar în anul centenarului nașterii sale. Conducerea de atunci a Uniunii Scriitorilor a hotărât să folosească sumele neconsumate (din fondurile alocate centenarului) pentru achiziționarea unor documente, altele decât cele eminesciene, aparținând marilor scriitori. Mihai Beniuc, președintele Uniunii Scriitorilor, a luat decizia de a pregăti impresionantul fond documentar astfel achiziționat, pentru a deveni patrimoniul unei instituții culturale de rang național, consacrată literaturii române.
Pe 1 iunie 1957 se înființează Muzeul Literaturii Române, sub conducerea lui Dumitru Panaitescu Perpessicius. Muzeul a funcționat pentru o vreme chiar în sediul Uniunii Scriitorilor, din Șoseaua Kisellef nr. 10 (Casa Toma Stelian), într-un spațiu impropriu. Sprijinit de câteva dintre personalitățile literare ale timpului, cu „trecere” la autorități, Perpessicius a continuat activitatea de îmbogățire a patrimoniului literar. Primelor colecții li s-au adăugat altele, cuprinzând la rândul lor valoroase manuscrise, cărți rare, acte, corespondență, obiecte, fotografii, tablouri, sculpturi, piese de patrimoniu literar.
Din anul 1967, muzeul funcționează într-un sediu nou, pe Bulevardul Dacia (fost Strada Fundației), nr. 12. Un rol decisiv în obținerea acestei locații l-a avut Tudor Arghezi, a cărui intervenție energică la autoritățile de partid a avut efectul scontat. Astfel, după Eminescu, un alt mare scriitor român își imprimă efigia numelui pe destinul acestei instituții. Clădirea cunoscută sub denumirea de „Casa Kretzulescu” este una dintre puținele construcții în stil arhitectural neoclasic din București. După al doilea război mondial, aici a funcționat Muzeul Româno-Rus, iar după desființarea acestuia, a revenit Muzeului Literaturii Române. După 1990, clădirea a fost integral consolidată, renovată și restaurată, conform planurilor arhitecturale originale.
